Noaptea de luni spre marţi va fi cea mai geroasă noapte din acest sezon, cu minime ce se vor situa, în general, între minus ...
Cunoscuta cântăreață de muzică populară Sofia Vicoveanca a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul Clinic de ...
Când mă uit la sor‑mea geamănă, încerc să îmi dau seama care dintre noi n‑a fost dorită. Mă gândesc că fiecare părinte care ...
Matematica este adesea privită ca un exercițiu de memorare a numerelor sau de aplicare a unor formule. În realitate, efectele ...
Un om de afaceri apropiat de Donald Trump și o mișcare geopolitică controversată care i-ar aduce prestigiu președintelui, dar ...
Durerea de spate a devenit una dintre cele mai frecvente cauze de dizabilitate la nivel global, iar afecțiuni precum stenoza ...
Protestele din Iran au provocat moartea a peste 500 de persoane, a afirmat un grup pentru drepturile omului, în timp ce ...
Radu Marinescu, a reacționat la investigația din PressOne publicată de jurnalista Emilia Șercan în care este acuzat că a ...
Mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, scrie jurnalista Emilia Șercan în PressOne.
Vremea a fost geroasă în toată țara, noaptea trecută, iar temperaturile s-au simțit și mai scăzute decât temperatura reală, din cauza vântului. La ora 07.00 ...
Radu Marinescu, avocat de profesie, a devenit deputat PSD la alegerile din 1 decembrie 2024, iar câteva săptămâni mai târziu ...
Jurnalista Emilia Șercan, care a dezvăluit luni că teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției este plagiată masiv, ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results